Încerc să mă iubesc pe mine însumi

Sinceră să fiu mă gândeam astăzi despre ce să mai scriu. Adică mi se întâmplă de multe ori să îmi vină în minte idei de împărtășit aici, dar cum în momentul acela am altceva de făcut nu am timp de scris îmi trec în zbor din gând. Off 😰.

În fine întradevăr că de la o vreme cam am o problemă cu memoria. Cam uit multe. Mi se întâmplă cam des. Și este rău, dar încerc să îmi fac ceva timp și pentru mine și să mă iubesc pe mine însumi. De când mă știu am fost foarte complexată cu mine însumi. Si de foarte multă vreme nu mă uit de cât rareori în oglindă și nu prea mă îngrijesc de mine însumi. Când privesc pozele din album de când aveam vreo 18 20 de ani mi se pare că eram așa de fericită și de frumoasă. Nu știu ce să zic dar acum viața mea îmi pare un eșec total. Atunci aveam toată viața înainte și am ratat tot. Off doamne de ce nu am fost în stare să iau deciziile potrivite la momentul potrivit. De ce nu m-am iubit mai mult pe mine încât să pot găsi drumul bun în viață care să îmi aducă fericirea? Acum e cam târziu pentru regrete. Mă simt parcă într-un drum mort , o înfundătură , o stradă de unde nu pot ieși decât cu răni adânci atât în suflet cât și …..

Off, tristețea mă cuprinde deseori căci mă simt singură în viață. Dar ar trebui să fac ceva. Ar trebui să fiu puternică , puternică pentru ei. Pentru ei. Dar nu știu cum să fiu, nu știu cum să fiu. Nu am știut niciodată. Nu am știut niciodată cum să fiu puternică și cum să mă iubesc pe mine însumi.

Acum de un timp nici în oglindă nu prea mă m-ai uitam, în parte pentru că nici nu am prea multe prin casă dar și din lipsă de timp și din obijnuință. Iar în parte pentru că nu îmi plăcea ceea ce vedeam. O față cu cearcăne tot timpul, și dacă stau bine să mă uit mi-au apărut și niște riduri pe frunte. Nu-mi place, mă simt urâtă. Nu-mi place de mine. Nu. Nu și nu.

Acum încerc să lucrez la iubirea de sine și câte un pic la aspectul fizic. Pentru mine cel puțin merg mână în mână. Deocamdată am început să îmi fac ungiile mai des (și mâni și picioare) , mă pensez mai des, îmi fac cât de des pot un peeling cu mălai amestecat cu puțin ulei , apoi aplic o cremă iluminatoare de față sau o mască realizată din ce am prin casă pe moment. Și mă rog, mă rog la Dumnezeu să mă ajute să trec peste toate și să îmi găsesc drumul meu în viață. E nevoie de enorm de multă putere ca să treci peste toate și să te iubești pe tine însuți când toți cei din jurul tău de demoralizează.

Reclame

2 comentarii

    1. Wow nici nu ști ce bucuroasă sunt că ai poposit pe la mine. Te admir foarte mult. Puup. 😚
      Îți mulțumesc pentru sugestie. Am descărcat-o în format pdf. Și o voi citi puțin câte puțin atunci când pot.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.